Vorbeam de rostul blogurilor mai devreme. Nu-s dintre cei care urmaresc intrarea pe nu stiu ce lista, scriu pentru ca imi place si citesc ce scriu altii pentru ca imi place sa citesc si sa-mi imaginez ce stare anume poate genera un text. Plus ochi inchisi la intrebarea ce fel de om o fi ala si asa mai departe.
Pentru ca-mi place sa-mi imaginez nu-mi place sa cunosc. De-aia sustin ca nu o sa ma vada cineva la vreo intilnire de bloggeri, socializind de dragul socializarii si includerii in vreun post “am fost la (introdu locatia) si am baut (introdu numarul in pahare, listri etc) de (introdu lichidul) impreuna cu (introdu nume, link) mama ce (introdu calificativ) a fost. Nu de alta dar cind citesc de-astea inchid fereastra imediat.
Ce-mi place in schimb e sa citesc pareri, reactii si trairi. Cele din urma, in functie de intensitate si directie, mi se par definitorii. Gasesc trairi fel de fel pe bloguri; parte din ele imi alimenteaza imaginatia si (chiar daca de cele mai multe ori nu comentez postul) ii multumesc in gind omului ala pentru ca a impartit momentul cu mine. Genul asta de post merita citit pur si simplu pentru ca e generat de ceva real. de o stare de spirit adevarata. Exemplu:
“Pe tine si pe prietenii tai idioti pe care trebuie sa-i suport saptamanal prin speluncile in care ma tarasti. Pe tine, pe ei si orele lungi in care toarna necontenit pahare de vodka discutand despre “imaterialitatea virtuala†si “revolutia secundaraâ€. Pe tine si pe Llosa cu care m-ai batut la cap un an de zile. Pe tine si…” (aici complet, in toata splendoarea)
Genul asta de facere publica a starii tale de spirit ma face sa ma simt onorat. Furia adevarata, alimentata de chestii care se aduna picatura cu picatura e atit de reala incit simti ca facind-o publica te descarci. Cel care te citeste, la rindul lui, simte si el parte din ce a generat-o.
La pol opus e furia pe care mai bine o pastrai pentru tine, atit de mult mi se rupe. Frintura de viata atit de inutil ocupatoare atit de bandwidth cit si de timp, nu al scriitorului ci a celui care citeste. Bitul de informatie care prin platitudinea lui nu priveste pe nimeni, nu-si are rost nici sens. Exemplu:
“Cred ca a durat 10 minute sa ma hotarasc asupra unui produs Nivea si a contat foarte mult faptul ca era ambalat tub cu pompita! Dar, supriza, cand am desfacut cutia la terasa, sa ma uit mai bine, nici urma de pompita!” (o tanti care nu se uita in cutie cind cumpara ceva)
30 de secunde din viata pierdute aiurea, plus citeva minute consumate in scop terapeutic, ca sa ma descarc aici. Timp pe care nimeni nu mi-l mai da inapoi.
Daca ti-a placut (sau nu) ce-am scris, poti sa-mi lasi un comentariu sau sa te abonezi la feed ca sa fii la curent cu ce mai scriu si cind. Daca nu folosesti un feedreader poti afla la timp ce am scris alegind sa primesti noutatile prin email. Pentru comentatori: dupa al cincilea comentariu tagul nofollow este scos automat din comentarii si trackbacks.
Oarecum asemanatoare:
- Mi-a placut Rareori mi se intimpla sa citesc ceva (la bloguri ma...
- Foarte tare se intoarce Ajung prin Alex la Ana, citesc si citesc, pe principiul...
- Tacutii mei cititori [caption id="" align="alignleft" width="240" caption=" photo credit: TheAlieness GiselaGiardino²³"][/caption] O...
- Bai, ce oameni Citesc, ca multi oameni, bloguri. Nu bloguri de a-listeri, de...
- De ce sint eu asa cum sint Citesc acum o discutie pe un blog (nu mai dau...
tokmai asta ar fi un mare castig, anume ca iti poti selecta, cu pretzul timpului, acei oameni care iti sunt aproape dpdv al afinitatzilor. oameni pe care sa ii citesti si sa ii observi, se la vezi trairile, etc. nu stiu daca exista timp pierdut la modul absolut, practic nici cand invatzam sa merg in 2 picioare nu mi-am pierdut timpul atunci cand am dat cu capul de masa din sufragerie, stabileam doar niste jaloane. ha ha. drept e ca tocmai alea ne apropie sau ne indeparteaza unii de altzii. that is fine with me!