Azi sint sensibil

Asa. Sa revenim (ca inca nu mi-a iesit din cap) la discutia legata de Eminescu din numarul trecut.
Pentru ca mi-a ramas in minte omul cu galeata de caat (pentru care a si luat premiul Eminescu pentru poezie), un exemplu despre cum se scrie o poezie atunci cind textul este izvorit din cealalta extremitate a corpului. Adica din aia care trebuie:

si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om intreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvant
despre intregul pamant,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,
si am vrut sa fac cu gura
focul ce-l facea arsura
ca n-am fost trezit, ca dorm
pe un cal cu sa de domn,
alergand pe-un camp de noapte,
de la unu pan’ la sapte -
de la sapte pan’ la zece
mi-a cazut o viata rece,
de la frunza pan’ la umbra
mi-a cazut o viata dubla
ca pamantul si cu luna,
noaptea cand stau impreuna.
si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
pe care ma tin calare
cu capul la cingatoare,
cu calcaiul la spinare
si cu ochiul in potcoave,
si cu inima-n silabe
de ma duc mari, ma duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza alba
de la floarea de zapada…
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
potcovit pe luna plina
cu miros de la sulcina,
inhamat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
si tinut de gat cu mine
tot in dragoste de tine,
ca mi-a fost crescut pe umar
de din doi in doi un numar,
tot din trei in trei o iarba
si din patru-n patru-o salba,
si din cinci in cinci un pom,
si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
vad in fata mov si verde,
coloarea care ma perde,
corcov vad cu veselie,
coloarea ce nu se stie,
mai aud si-un sunet sus
care nu a fost adus
in timpan de oameni vii,
in a fi si a nu fi,
cand imi cade umbra lunga
pe sub ochii grei cu punga.
si-am zis aripa de pene
ca sa zbor cu ea prin vreme,
si-am zis mar ca sa zic samburi,
si-am zis pom ca sa zic scanduri,
si-am zis nord ca sa zic suduri
si dulceata ca sa sudui,
si-am zis inima la piatra
si cantec la tot ce latra,
si potcoava
la octava,
si uscata la jilava,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieras de os,
din osul de la picior
care-mi canta cu fior,
si din osul de la mana
fluierand o saptamana,
din osul de la arcada
recea lumii acolada
peste doua oase mari
unde stau ochii polari.
si-am cantat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncalecare pe-o sa,
pe o sa de cal maiastru,
foaie verde de albastru.

Daca ti-a placut (sau nu) ce-am scris, poti sa-mi lasi un comentariu sau sa te abonezi la feed ca sa fii la curent cu ce mai scriu si cind. Daca nu folosesti un feedreader poti afla la timp ce am scris alegind sa primesti noutatile prin email. Pentru comentatori: dupa al cincilea comentariu tagul nofollow este scos automat din comentarii si trackbacks.

Oarecum asemanatoare:

1. Sint un sensibil Oamenilor, citi mai sinteti cu numele asta, eu cred ca...
2. Protejati-ma, sint prost Sateam si eu aseara cu doamna la o discutie si...
3. Sint buricul pamintului! Demonstratie matematica Pornind de la formula matematica a principiului “Daca...
4. rid cu lacrimi ce poate fi mai entertaining la ora teaza subiecte de...
5. De ce sint eu asa cum sint Citesc acum o discutie pe un blog (nu mai dau...

Tags: Cultura